2.1. Reglementarea activității de distribuție de asigurări

În cele ce urmează vom analiza:

1. mandatul de brokeraj – este definit de Norma A.S.F. nr. 22/2021 ca

fiind „contractul dintre un client (persoană juridică/persoană fizică) şi compania de brokeraj prin care clientul încredinţează acesteia reprezentarea intereselor sale privind obţinerea şi negocierea celor mai bune oferte în vederea încheierii contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata gestionării contractelor”. De exemplu, clientul dorește un produs de asigurare, iar pentru aceasta apelează la o companie de brokeraj pentru a-şi găsi cea mai bună şi potrivită ofertă.

2. mandatul de intermediere – este definit de Norma A.S.F. nr. 22/2021 ca fiind „contractul dintre un client (persoană juridică/persoană fizică) şi instituţia de credit sau firma de investiţii în calitate de intermediar principal, prin care clientul încredinţează acesteia reprezentarea intereselor sale privind obţinerea şi negocierea celor mai bune oferte în vederea încheierii contractelor de asigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata gestionării contractelor”. De exemplu, similar companiei de brokeraj, un client poate apela și la o instituție de credit sau firma de investiții care este licenţiată ca intermediar principal,pentru ca aceasta să-i găsească cea mai potrivită ofertă pentru produsul de asigurare căutat.

Distincția între distribuitor de asigurare și intermediar de asigurare

Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuţia de asigurări, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 26 din 2 februarie 2016 (denumită în cele ce urmează „IDD18”) transpusă în legislația noastră prin Legea 236/2018 a fost o revizuire a Directivei anterioare, Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări, prescurtată IMD.

Drept urmare, în Legea nr. 236/2018 vom întâlni atât noțiunea de „distribuitor de asigurari“, cât și noțiunea de „intermediar de asigurare“, diferența fiind că în categoria distribuitorului de asigurare intră atât asigurătorul, cât și intermediarul de asigurări și intermediarul de asigurări auxiliare, iar în categoria intermediarului de asigurare intră intermediarul principal și secundar.

Distincția creator de produse de asigurare și distribuitor de asigurare

Asigurătorul este un creator de produse, însă pentru ca intermediarul de asigurare să fie un creator de produse este necesar ca acesta să aibă un rol decizional în conceperea și dezvoltarea produsului de asigurare, adică, în concret, aceștia să determine în mod autonom caracteristicile esențiale și elementele principale ale produsului. Acestea se referă la preţul, costurile, acoperirile, riscurile oferite, piaţa-ţintă şi drepturile de compensare şi de garantare aferente pe care le presupune produsul.

Dacă intermediarul de asigurare doar personalizează și adaptează un produs de asigurare, pentru a corespunde cerințelor unui client, sau elaborează contracte specifice pentru acesta, practic nu ne vom afla în situația creării de produse.